Bună tuturor, Iată-ne ajunşi într-un punct în care putem spune că suntem pe picioarele noastre: organizăm o tabără de trei zile la Muncel-Siret, folosind fonduri europene. Este etapa finală a unui proiect mai larg început în urmă cu trei luni prin care se încerca să se găsească în Târgu Frumos tineri dornici să înveţe. Să înveţe să folosească pentru ei banii europenilor. Îmi aduc aminte cum a fost la început: seri electrizante cu cel puţin 25 de tineri în sală, de toate vârstele care promiteau mult, aveau idei, probleme ce se doreau a fi rezolvate. Dar încetul cu încetul avântul a scăzut, numărul celor de la început s-a redus, astfel încât la final am rămas o mână de oameni. De ce să nu recunoaştem faptul că era de aşteptat acest lucru, iar intenţia noastră de început nu a fost cantitatea ci calitatea. Am spus o mână de oameni, dar toţi motivaţi şi dornici să înveţe. M-am referit de câteva ori la învăţare, dar ce era de învăţat? Să înveţe despre Europa, despre proiecte finanţate din b