Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Ţaţă masculină sau feminină? Nu s-a inventat antiveninul!

miercuri, 29 aprilie 2009

Auzim deseori că orice fel de publicitate este bună, inclusiv cea negativă. Raportând însă totul, la urbea noastră dragă, singurul lucru valid percepţiei noastre este cotidianul cu specificul său limitat de colţul străzii şi puştanii cu maniere de ţată, şmecheri ce se dau mahări cu 20 de lei în buzunar şi stimabile a căror conversaţie se reduce la gablonţuri şi bârfă locală. PR-uri desăvârşite, ce lucrează pro bono, de la vecina Geta la colegu' Gigi, pe care-l cunoşti din şcoala primară, care ar face geloşi până şi cei cu un profit pe măsura talentului...


Doamne fereşte, nu zic că eu n-am purtat discuţii elevate asupra altor persoane (eufemism pentru bârfă) în grupul meu, dar avem pretenţia să mai purtăm şi dialoguri inteligente pentru a ne delecta gândirea.


Zilele trecute, eram cu două prietene în oraş, prinse în discuţia ce o purtăm, suntem deranjate de hohotele măgăreşti a unor băştinaşi ce dădeau semne de deficienţe mentale şi care erau tare interesaţi de conversaţia noastră, încercând să se implice în schimbul de păreri prin diferite onomatopee. Şi dacă stau bine să mă gândesc era o discuţie între prietene, banală, referitoare la evenimentele din ultimele zile cu privire la europarlamentare...


Ce-i frate nu mai poţi nici măcar să porţi o discuţie civilizată în oraşul tău! Până să ajung în faţa blocului, frate-meu era deja informat la ce oră eram în cutare loc, ce discuţie purtam, desigur cu exagerările de rigoare "da ce, sor-ta vrea să se bage în politică, sau se dă deşteaptă?", de cine eram însoţită şi ce culoare avea sutienul meu, plus că nu-mi asortasem sacoul cu restul ţinutei.


Unde doream să ajung e că, dacă nu vorbeşti despre superficialităţi, se uită la tine ca la Dacia Duster, iar dacă nu bârfeşti, e clar, eşti un ciudat.


Textul se vrea un aviz pentru persoanele care nu pot trăi fără a se raporta la celelalte persoane, sau care în lipsa unei personalităţi, luptă constant să distrugă una.


În opinia mea ar fi necesar să faceţi un duş rece şi să vă treziţi la realitate, să nu vă mai pierdeţi vremea gestionând vieţile altora şi să faceţi curat într-a voastră. Mai trist este că tanţele alea trecute de 50, frustrate de capra din curtea vecinei, sunt scuzate... dar vlăstarii la 20, 20 şi ceva ce scuze mai au? Fete şi băieţi nu fac diferenţe, îşi asortează capotul de mamaie cu o bere rece sau un suc, acompaniaţi de tovarăşi pe măsură, în discrepanţă cu nişte cafenele "la modă" din orăşel, sau mâncând seminţe la pupitrul din faţa reşedinţei pentru o mică sesiune de discuţii „elevate” şi publicitate gratis.


Şi atenţie, într-o zi, în timp ce vă faceţi datoria calomniind pe careva, să nu vă muşcaţi limba, că încă nu s-a inventat antiveninul. Noi ceilalţi o să ne considerăm normali într-o lume deformată de realitatea voastră relativă promovată dubios la colţul străzii...

Condoleanţe Andrei

O provocăm zilnic, o sfidăm, îi râdem in faţă, o urâm, o rugăm, îi cerem clemenţă, o prelungire, iar în prezenţa ei apreciem esenţa vieţii... O îmbrăţişăm în speranţa că o dată instalată vom dobândi ceea ce nu am reuşit pe pământ să găsim: pacea veşnică şi nemurirea.

Mai grea decât moartea e însăşi viaţa trăită după pierderea fiinţei dragi… şi totuşi e momentul când îţi accepţi menirea şi adopţi cunoaşterea stoică sau te laşi purtat de cea empirică. Te afunzi în epicurism, trăieşti intens în onoarea fiinţei ce i-a fost refuzată trăirea, eşti mai îngăduitor şi mai atent cu cei din jur, ştiind că de indulgenţă a fost privat cât a trăit. Ai mai mult timp să iubeşti, să-ţi doreşti, să apreciezi, să dobândeşti, sperând că vei trăi veşnic şi

trăind ca şi cum ai muri mâine...

Totul în memoria a cea ce a reprezentat pentru tine fiinţa ce de mâine te va mai însoţi doar cu sufletul.

Nu vorbesc gratuit. Îmi aduc aminte de parcă era ieri, clipa fatibică, în care cu lacrimi în ochi şi încă inconştientă, mi-a murit în braţe cea mai dragă fiinţă...
Andrei ştim prin ce treci şi suntem alături de tine, mereu cu un umăr pe care să plângi şi un braţ de care să te sprijini.

În memoria celui ce a fost primul său mentor şi un tată minunat...
Sincere Condoleanţe Familiei Jipa

Supravieţuitorii

marți, 21 aprilie 2009


Da... noi suntem, generaţia lui Ceaşcă, prinşi undeva între perioada decreţeilor şi revoluţie; da, noi suntem cei ce ne refuzăm identităţile, ascunse undeva printre zâmbetele largi şi dezinvolte, pe baza cărora ne construim cosmopolit identitatea, subminând-o discret pe cea de supravieţuitori.


Suntem generaţia ce a prins limonadă la sticlă, cozile infernale de la singura alimentară din oraş, care a gustat din îngheţata de casă a domnului Bejan în perioada când nici nu se inventase cuvântul E-uri, când savuram cu drag o prăjitură făcută din lactate şi nu pe bază de soia, pe vremea când aveam o cofetărie şi o patiserie decentă... Suntem puşti cu BMX-uri lipite de mână, fără frâne şi cu tupeu când e vorba să ne manifestăm spiritul ludic... Suntem cei care au ignorat cotierele şi au trecut peste contuzii şi căzăturii fără prea multe smiorcăieli, ştiind că acestea vor atrage după ele o prea plictisitoare după amiază în spatele geamurilor.


A cărei zi de şcoala începea cu înroşitul palmelor şi urechit din cauza lipsei batistuţei sau a carenţei unui oarecărui talent caligrafic, dar care abia aştepta următoarea zi de şcoală cu entuziasm pe mutre şi bun simţ în buzunare. Care era doxa la bartbut, table sau şah şi care auzise de Imperia în cărţile de istorie, sau se gândea la Hero din prisma vreunui erou spartan. A cărei prime cuvinte a fost raţele şi vânătorii, hoina sau şapte pietre şi care ştiu să facă diferenţa între joc şi joacă. Care a trecut prin perioada Dance, Pop, Manele, Hip-Hop, R&B şi Rock cu minimum de pierderi. Iniţiaţii care au asistat la spectacolul playback-ului şi demascarea acestuia. Care încă simt muzica până în măduva oaselor şi care încă merg în cluburi pentru o porţie de distracţie şi nu pentru a defila. Care ocazional îşi discută cu prietenii performanţele sexuale la o bere, dar nu le postează pe YouTube. A cărui romantism se manifestă prin a dărui flori şi nu a împărţi pumni şi injurii şi a cărui idee de conversaţie merge mai departe de limbajul informatizat, de mess şi "cf, bn, t ibsc, ş e". Care se respectă când abordează o fătucă şi a trecut de nivelul claxonului şi care nu se rezumă la "Hei păpuşă, bună dulceaţă", asta în cazul în care au uitat că produsele se găsesc în magazine, nu umblă pe stradă şi nu vobesc pentru a le putea răspunde...


Nu umblăm în negru decât dacă avem vreun deces în familie, nu ne facem frizuri cu părul în ochi, noi suntem generaţia blondului platinat, filat sau "ia-mă pierdut la spate”, în mare nu ne identificăm cu puştii Emo, nu înţelegem ce i-a enervat aşa de tare pe cei de la Tokio Hotel, de ce tre’ să ne scurtăm venele sau să fim supăraţi pe viaţă... Noi suntem optimişti iar când viaţa ne-o trage, noi de ce s-o refuzăm... poate chiar o să ne placă.


by Shadi S.

Sărbători fericite!

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Această poezie ne îndeamnă să înțelegem adevărata semnificație a sărbătorii Pascale!

Ouăle de Paşti

Astăzi în sufragerie,

Dormitau pe-o farfurie,

Necăjite şi mânjite,

Zece ouă înroşite.

Un ou alb abia ouat

Cu mirare le-antrebat :

"- Ce vă este fraţioare,

Ce vă doare?

Nu vă ninge,

Nu vă plouă,

Staţi gătite-n haină nouă

Parcă, Dumnezeu mă ierte,

N-aţi fi ouă !"

"- Suntem fierte!"

Zise-un ou rotund şi frez

Lângă pasca cu orez.

Şi schimbându-şi brusc alura,

Toate-au început cu gura:

"- Pân' la urmă tot nu scap"

"- Ne găteşte de parada"

"- Ne ciocneşte cap în cap

Şi ne zvârle coaja-n stradă !"

"- Ce ruşine! Ce dezastru!

Preferam să fiu omleta."

"- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,

Aş fi scos un pui albastru"

"- Şi eu unul violet."

"- Eu mai bine-ar fi să tac.

Aşa galben sunt, că-mi vine

Să-mi închipui că pe mine

M-a ouat un cozonac!"


Fie ca lumina Învierii Mantuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire! Să aveti parte de linişte şi pace în suflet.

Modelul meu cu suflet de aur

miercuri, 1 aprilie 2009

Am rămas stupefiată zilele trecute, când în timp ce aşteptam un maxi să vin acasă, am surprins, fără nici o intenţie, discuţia din parcare, a două onorabile domnişoare, din care reieşea că au ca model în viaţă, pe Mihaela Rădulescu, respectiv, Monica Columbeanu. M-a năucit însă complet şi iremediabil când învingătoare a ieşit "Moni", nu mă pot încă decide dacă din cauza domnişoarei care emana atâta deferenţă pentru "idolul" său, care o eclipsa pe cealaltă prin debitul verbal specific unei caţe, sau datorită lipsei de argumente a mai puţin experimentatei colege. În final Monica Columbeanu ieşea învingătoare pentru perspicacitatea de care a dat dovadă în a pune mâna pe Iri, cea mai rapidă ascensiune a unui vlăstar moldovean obscur, setea de vedetism ce nu i-a fost potolită nici de apariţia pruncului la care se adaugă mediatizarea intensă în ciuda carenţei oricărei abilitaţi care s-o definească ca model.

Trist dar adevărat, se întâmplă în România, în Iaşi, în Târgu Frumos... suferim din cauză că ne alegem modele în mod eronat sau că ne asociem imaginea cu non valorile refuzate de mecenaţii locali sau criticate de valorile ţării.

Modelul meu n-are BMW în curte, nu bate banii cu ciocanul, n-are prezentării pe catwalk la Milano, geantă Luis Vitton, cele mai noi fiţe, păr blond platinat, nu-şi achiziţionează una bucată Cămătaru la braţ, nu face grădinărit cu canabis în spatele casei, nu bea absinthe sau prepară joint-uri cu prieteni prin cluburi pe ritm de manele, nu tânjeşte după partide de after hour cu necunoscuţi sau necunoscute, n-a avut niciodată fetişuri şi nu a avut dubii în privinţa înclinaţiilor sexuale...

Nu sufăr de ipocrizie de aceea n-am să afirm că-l am ca model pe Patapievici, deşi am încercat să mă menţin trează la una din emisiunile lui, se pare că n-am ajuns nici pe departe la nivelul său intelectual. Am citit cărţile lui Pleşu, interesant om, excelează în principii, mai puţin în condei (în opinia mea). Am participat cu entuziasm la dezbaterile lui Turcescu şi la lansarea de carte a lui Cristian Tudor Popescu, dar dezamăgirea a fost mai apăsătoare decât îngâmfarea celor doi mari ziarişti. N-am găsit în scrierile lui Kant şi Nietzsche decât valoarea teoretică a doctrinelor promovate, iar Lumea Ideilor lui Platon pare mai aproape de adevăr prin Mitul Peşterii decât J.J.Rousseau în Teoria Contractului social, dar le-aş schimba în orice clipă pe o carte bună de Saramago, Proust sau Agârbiceanu. Pusă însă în faţa unei asemenea masivităţi intelectuale, tot n-am reuşit să-mi găsesc printre ei un model. Poate pentru că înclinăm să credem în ceva palpabil, concret şi oarecum apropiat nouă.

Modelul meu e simplu, neînsemnat în ochii celorlaţi, dar de o mare valoare spirituală şi care a contribuit la formarea mea ca individ. E persoana care mi-a pus primele cuvinte în gură, care îmi încălzea mânuţele de plod îngheţat când veneam de la săniuş şi care făcea acelaşi lucru şi optesprezece ani mai târziu când mergeam în vizită, care mă aştepta cu emoţie şi-mi pregătea de fiecare dată mâncarea preferată, care m-a învăţat să muncesc, nu să întind mâna când îmi doresc ceva şi voi aprecia însutit valoarea lui. Care deşi ştia că are cancer nu a încetat o clipă să lupte, iar când doctorii i-au mai dat două săptămâni, ea le-a râs în faţă încăpăţânându-se să trăiască doi ani şi şapte luni în plus, care s-a stins crezând că se va face bine deşi trecuse pe morfină... Ei bine nici un alt model nu poate combate din amintirea mea o asemenea voinţă.


Care avea experienţă de viaţa cât toate "Monicile" şi "Mihaelele" la un loc, al cărui podium de defilare a fost un război mondial şi a cărei principală grijă nu a fost să atragă atenţia celor din jur ci să ofere ce are mai bun odraslelor sale. Care a eclipsat prin încăpăţânarea sa autoritatea soţului, nu pentru a se simţi importantă ci pentru a disimula caracterul slab al acestuia. Care n-a scris tratate de estetică şi n-a revoluţionat ştiinţa modernă dar pe baza căreia s-ar putea scrie o carte ce ar depăşi valoarea "Marei". Care nu s-a remarcat prin deosebite realizări la olimpiade sportive dar care a câştigat pentru totdeauna medalia de aur a sufletului meu.

Sfatul meu este să alegeţi modelul care credeţi că vă defineşte şi a cărei caracteristici vă pot propulsa spre ceea ce mai târziu ar putea deveni din vis realitatea voastră cotidiană.

by Sophia

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu