Pledoarie pentru viitor

În România nu ducem lipsă de oameni care îi critică pe cei din jur fără să ofere soluţii. Unul în plus nu strică. Dar dacă tot ar fi să iau la bani mărunţi situaţia actuală de pe mapamond, prefer să mă opresc de data asta asupra părţii pline a paharului şi să încerc să "critic constructiv", încercând să identific soluţii viabile, alternative la problemele clasice din societatea în care trăim.

În articolele pe care le-am scris, am arătat cu degetul în stânga şi în dreapta încercând să atrag atenţia asupra problemelor specifice care se amplifică pe zi ce trece. De data asta am să lansez o provocare pentru tinerii care vor să vadă dincolo de cuvinte, tinerii care vor să schimbe ceva şi sunt dezorientaţi, tineri care la fel ca şi mine, îşi caută modele în România de astăzi.

În toată această harababură, se naşte şi creşte o generaţie de oameni deosebiţi, cu iniţiativă, noile modele ale ţării. Despre cine vorbesc? Despre persoanele care fac voluntariat în adevăratul sens al cuvântului, indivizi cu suflet mare, oamenii din ONG-uri şi alte organizaţii non-profit. Aceştia s-au săturat să stea deoparte şi să critice autorităţile, devenind membri activi ai comunităţii. Aţi crede că aceşti oameni sunt eroi din basme, care au principii şi valori solide, oameni demni de respectul nostru şi CREDEŢI BINE. Aceşti tineri se află printre noi, încearcă să ne edifice, să ne înveţe că schimbarea depinde numai şi numai de noi, de fiecare în parte, fac voluntariat pentru binele comunităţii lor. Fac voluntariat din pasiune, din plăcere, din dorinţa de a se face auziţi şi văzuţi. Oameni care pun mai presus de orice câştig binele tuturor. TINERI care merită toată stima şi tot sprijinul comunităţii. MERITĂ cu vârf şi îndesat RESPECTUL NOSTRU, AL TUTUROR!

Aceşti tineri sunt adevăratele modele pentru generaţiile viitoare. Ei încearcă să-şi croiască un drum în învălmăşeala societăţii moderne, invitându-ne şi pe noi la implicare dezinvoltă, spontană, în rezolvarea problemelor de interes comun. Mai presus de orice, ei ne "provoacă" să ne schimbăm atitudinea, să dăm sens vieţii noastre, să privim dincolo de limite. Aceste generaţii sunt printre noi, trebuie doar să deschidem ochii şi să păşim cu încredere alături de ei.

Priviţi-i! Sunt oameni cu voinţă de fier, tineri care în ciuda problemelor cotidiene îşi dedică din timpul lor sprijinirii altora, încercând să aducă o rază de speranţă tuturor! Priviţi-i! Să învăţăm de la ei! Avem ce! Deşi tineri, fără o vastă experienţă de viaţă, valorile morale şi principiile lor ne fac să credem că au mai trăit o viaţă în aceleaşi condiţii! Sunt oameni deosebiţi care fac lucruri deosebite! Şi fac aceste lucruri nu pentru "interese obscure", nu pentru a se îmbogăţi, ci pur şi simplu pentru că aşa simt! Pentru că cineva i-a învăţat că mai presus de toate bogăţiile şi averile din lume suntem oameni şi trebuie să ne ajutăm reciproc, trăind în armonie.

Ce ne costă să încercăm? Cât trebuie să dăm pentru a fi voluntar? Ce avem de pierdut? NIMIC. Ce avem de câştigat? ENORM de multă experienţă, cultură şi formare. Chiar dacă nu avem un câştig palpabil, o răsplată vine în timp. Fiţi convinşi de acest aspect. Suntem obişnuiţi să fim răsplătiţi imediat pentru o activitate prestată, căci aşa ne-a învăţat societatea modernă.

"E bine să ai putere, dar e şi mai bine să n-ai nevoie de putere". - Gandhi

Vrei o minune? Fii tu însuţi una!

by Cosmin Şerban

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani