Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Hai cu noi în Ţara lui Ştefan cel Mare!

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Se spune că noi tinerii am cam uitat tradiţiile… Poate că e adevărat, din acest motiv considerăm că puţină inovaţie în promovarea acestora ar prinde bine! Prin urmare pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii tradiţiilor româneşti şi pentru a le promova, vom organiza un flash-mob.

Pentru această activitate, participanţii vor trebui să se îmbrace în costum popular sau să aibă cel puţin o piesă de vestimentaţie dintr-un costum popular (o ie).

Când dăm startul? Ne-am gândit ca primul flash-mob pentru românitate să se desfăşoare cu ocazia Festudis (unde în 2010 am luat locul I pentru Creativitate), de această dată în parteneriat cu Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG) şi Asociaţia Cutezătorul din Făleşti. Vom anunţa data exactă cel târziu pe 6 mai (va fi într-una din zilele 7-14 mai).

Cum te înscrii? Fie ne trimiţi un email pe taraluistefan@gmail.com, fie dai accept la eveniment pe facebook şi te contactăm noi. Atenţie: termenul limită de înscriere este 5 mai 2011.

Cine poate participa? Oricine... din Moldova lui Ştefan cel Mare şi nu numai... care e dispus/ă să participe activ, în ziua cu pricina.

Ce câştigi dacă participi?
- o experienţă de neuitat;
- o diplomă de participare;
- posibilitatea de a fi beneficiarul celorlalte evenimente din cadrul proiectului (schimbul de tineri, campusul, evenimentul de haiducie, petreceri etc.);
- super-prieteni!
Dacă ai întrebări, le aşteptăm cu drag!

Evenimentul e coordonat de Asociaţia SUPER TINERI - ASIRYS, în cadrul proiectului "Ţara lui Ştefan cel Mare" şi este finanţat de programul Tineret în Acţiune (Acţiunea 3.1.a), cu sprijinul Comisiei Europene.

Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Oportunitate de formare în arta dezbaterilor

miercuri, 27 aprilie 2011

Când am auzit de proiectul Closer to Oxford, mi-am zis "Wow, e o şansă să învăţ să am argumente bune pe orice subiect!". Proiectul, dezvoltat de ARDOR şi Policy Center, propune ca prim pas un antrenament online. Echipe formate din 2 tineri, studenţi sau masteranzi, români, rromi sau de alte etnii, se pot înscrie pe siteul: www.closer2oxford.ro, dar nu înainte de a citi www.closer2oxford.ro/page/debateonline.

După antrenamentul online, urmează seminariile, adică din punctul meu de vedere: premiile! De seminarii vor beneficia cei mai activi tineri, care vor învăţa şi aprofunda secretele artei argumentării şi dezbaterii!

Tema de dezbatere pusă în joc pentru antrenamentul online: "E timpul să afirmăm că predarea religiei în şcoli pune în pericol laicitatea statului român?" [Sincer, nu ştiu nimic despre subiect, dar regulile de antrenament îmi sugerează să mă alimentez cu informaţii... altfel spus, să mă documentez!]

Dar ce mă motivează să particip la proiect deşi, între noi fie vorba, presupune perseverenţă şi ceva efort mental? Rezultatele de la finalul antrenamentului...

- Voi da răspunsuri bune la orice întrebare incomodă (mai ales la prezentările de proiecte sau licenţă de la facultate!);

- Voi dobândi credibilitate şi profesionalism atunci când îmi voi exprima ideile şi opiniile în faţa prietenilor, colegilor, profesorilor, angajatorilor etc.
În plus, proiectul e unica oportunitate gratuită de formare în arta argumentării şi dezbaterii din România şi e deschisă tinerilor!

Share

 

2008-2016 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu