Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

De Sărbători cu Primăria Voluntară

luni, 19 decembrie 2011

Din luna mai desfăşurăm proiectul "Primăria Voluntară". Primul pas a fost să realizăm 8 traininguri cu 20 de copii din Tîrgu Frumos şi cu 20 de copii din Cristeşti. De asemenea, am realizat un film pentru promovarea turistică a oraşului şi câteva acţiuni (implementate de copii) în comunitate. Cum suntem obişnuiţi cu activităţi consistente, am decis să amânăm tabăra unde urmează să scriem un plan de dezvoltarea a oraşului Tîrgu Frumos în viziunea copiilor şi tinerilor, pentru luna ianuarie, şi să organizăm o serie de activităţi prin care tinerii şi copiii implicaţi să sărbătorească în maniera ASIRYS, adică să se implice activ. 

Astfel că până pe data de 1 ianuarie 2012, veţi putea participa la următoarele evenimente:

- TINERI pentru TRADIŢII - fiecare participant în cadrul Primăriei Voluntare va trebui să studieze, grupaţi pe regiunile României, un obicei, un dans, o tradiţie şi să o prezinte creativ în cadrul unui spectacol stradal; responsabil de această acţiune este Dany Diriţă şi se va desfăşura vineri, 23 decembrie 2011;

- Fii mai bun de Sărbători - prin această activitate ne dorim să oferim o bucurie de Crăciun copiilor săraci din Tîrgu Frumos şi zona limitrofă, astfel că ne-am gândit să colectăm toate jucăriile pe care cetăţenii: părinţi, tineri sau copii, nu le mai folosesc sau nu le mai doresc; această activitate este coordonată de Gelu Toma; colectarea jucăriilor va avea loc în perioada 19-23 decembrie, iar darurile vor fi distribuite direct de Moş Crăciun, în Ajun;

- Paradă de Sărbători - pe versuri create de Dany Diriţă, toţi participanţii costumaţi după datinile de Anul Nou, vor realiza o paradă în comunitate; evenimentul este coordonat de Andreea Creţu şi se va desfăşura pe data de 29 decembrie;

- Cum creştem economia oraşului Tîrgu Frumos? E o întrebare la care dorim cât mai multe răspunsuri, astfel că toţi copiii, sub îndrumarea Andreei Creţu, vor afla în perioada 19-29 decembrie 2011 cum văd cetăţenii dezvoltarea economică a oraşului.  Toate răspunsurile vor fi publicate pe siteul www.tirgufrumos.ro şi pe facebook şi le vom folosi în ianuarie în elaborarea "Planului strategic de dezvoltarea a oraşului Tîrgu Frumos în viziunea Primăriei Voluntare".

- ASIRYS la colindat! este o activitate coordonată de Marinela Moldovanu, prin care dorim să le colindăm, în prima zi de Crăciun, pe bătrânele de la Azilul Sf. Paraschiva din Tîrgu Frumos.

- Dans cu Moş Crăciun e o acţiune prin care copiii din Primăria Voluntară vor realiza un dans dedicat sărbătorilor de iarnă,  pe care îl vor prezenta în comunitate, pe 24 decembrie; coordonatorul activităţii este Marinela Moldovanu;

- Felicitări de sărbători reprezintă o activitate coordonată de Larisa Zugravu, prin care copiii şi tinerii vor participa la un atelier creativ prin care vor învăţa să facă felicitări pentru cei dragi.

- Poveste de Crăciun: pe 25 decembrie toţi copiii sunt invitaţi la o poveste la sediul ASIRYS! Povestea va fi spusă de Nicu Hocică, iar participanţii din Primăria Voluntară vor realiza un spectacol de improvizaţie.

- S-DAY - e un eveniment ce va fi coordonat de Mihai Sîrghe şi reprezintă un flash-mob ce va reuni cei mai buni paşi de dans din proiectele implementate de ASIRYS. Activitatea presupune mobilizarea unui număr ridicat de participanţi, prin urmare oricine se poate implica! 

Pe lângă aceste evenimente, mai sunt câteva în lucru, pe care le vom posta foarte curând. De Crăciun şi Anul Nou la sediul ASIRYS vor avea loc seri de film, de karaoke, de poveşti, de teatru etc. 

Cei care doresc să se implice în oricare din aceste evenimente, îi rugăm să ne contacteze pe supertineri@yahoo.com sau pe www.facebook.com/ASIRYS

Evenimentul e coordonat de Asociaţia SUPER TINERI - ASIRYS, în cadrul proiectului "Primăria Voluntară" şi este finanţat de programul Tineret în Acţiune (Acţiunea 1.2.), cu sprijinul Comisiei Europene.

Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu