Mâini înzestrate, Ben Carson

Marele neurochirurg Benjamin Carson a avut o viață cum în niciun caz nu ne-am fi închipuit că ar putea-o avea o așa personalitate. Pentru cei care nu știu cine este Ben Carson trebuie să menționez că el este primul neurochirurg care a reușit să despartă doi gemeni siamezi uniți la baza capului. Având o viață care merită povestită tuturor pentru încurajarea cititorilor, s-a decis să scrie câteva cărţi, prima fiind „Mâini înzestrate”. Cartea mi-a plăcut într-un mod deosebit și mi-a confirmat încă odată faptul că doar muncind din greu poți ajunge foarte sus și de asemenea m-a îndemnat să apreciez mult mai mult faptul că părinții mei nu sunt milionari, pentru că doar în felul acesta pot dobândi ceea ce-mi doresc prin forțe proprii. Așa cum puteți citi și în carte, Ben Carson îi este recunoscător mamei sale pentru tot ceea ce el a realizat. Autobiografia „Mâini înzestrate” o putem considera cu ușurință o carte de dezvoltare personală. Cu siguranță avem ce să învățăm din cartea acesta pentru că puterea exemplului are cea mai mare influență. Recomand de asemenea și filmul cărții, „Gifted hands”, care este foarte bine ecranizat.

Scris de Bianca Aelenei

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani