Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Cuvinte în loc de fotografii... Interviu cu Irina Creţu

marți, 18 februarie 2014

De un calm absolut contagios, un chip zâmbitor şi o răbdare plină de bunăvoinţă... dispusă să dezvăluie din amintirile şi bucuriile proprii parcă neîmpărţite cu nimeni până atunci. Succintă şi clară în idei, dă de înţeles că ştie perfect ceea ce vrea, că şi-a ales drumul, deja îl parcurge entuziasmată... lăsându-şi, totodată, fotografiile să vorbească despre sine. Aşa am cunoscut-o eu pe Irina Creţu, o viitoare absolventă a Liceului „Ion Neculce” – Tîrgu Frumos, o visătoare realistă care promite să devină mai mult decât un item pe lista personalităţilor din oraşul nostru...
„După fiecare şedinţă foto sunt un om nou...”
Alexandra: Pentru unii târgoveţi dornici de distracţie şi mult zgomot, oraşul nostru este banal şi plictisitor. Pentru cei boemi, Tîrgu Frumos este oază de linişte şi siguranţă în sânul căreia au crescut şi s-au format. Pentru alţii e un „sat cu blocuri”. Pentru tine, Irina, cum este Tîrgu Frumos?
Irina: Eu sunt genul de persoană care se plictiseşte foarte uşor şi repede. Stând atâţia ani în Tîrgu Frumos... la un moment dat vrei să faci ceva... altfel, vrei să schimbi ceva, deşi în Tîrgu Frumos nu se pot schimba prea multe. Dar consider că toţi sau, cel puţin majoritatea, ajung să se plictisească la un moment dat... în oraşul acesta. Cred, de asemenea, că locuind într-un oraş atât de mic, am pierdut multe oportunităţi... Nu am atâtea uşi deschise încât să pot trece la un alt nivel.
Alexandra: Când şi cum ţi-ai descoperit pasiunea şi înclinaţia spre arta fotografică?
Irina: Cred că din 2009 a început... ceva care, pe parcurs, a devenit din ce în ce mai serios. De fapt, nici eu nu ştiu când s-a trezit această pasiune în mine. Mereu mi-a plăcut să fac fotografii, de altfel, să pozez împreună cu fetele, mai ales când eram mică. La un moment dat, mi-am dorit un aparat foto personal. O dată ce l-am avut... am început să explorez. Chiar în toamna anului 2009 m-am înscris la un club fotografic... M-a ajutat foarte mult această iniţiativă. Mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte fotografi profesionişti care prin opiniile lor, uneori, critice – am primit foarte multe critici – m-au ajutat să mă corectez, să fac fotografii din ce în ce mai bune.
Alexandra: Îmi amintesc faptul că, acum un an, în cadrul unei discuţii despre vise şi idealuri la ASIRYS – proiectul „Şcoala nonformală de antreprenori sociali”, tu, spre deosebire de ceilalţi, ai spus că ai un singur vis pe care vrei să-l urmezi – fotografia. Ce motivaţii te-au determinat să iei această hotărâre fermă?
Irina: Fotografia e singurul lucru la care cred că mă pricep cât de cât bine şi vreau să mă pricep din ce în ce mai bine. Nu-mi place nimic altceva, nu mă pot vedea în altă postură, să am alt job sau făcând altceva.
Alexandra: Te-ai imaginat ca fotograf profesionist...
Irina: Da! Dar nu mă consider... mare fotograf. Încă sunt fotograf amator... Mai am multe de învăţat până voi depăşi nivelul acesta. Contează foarte mult talentul în această meserie, dar sunt la fel de importante pasiunea cu care faci fiecare fotografie, munca depusă şi sprijinul celor din jur. La început, nimeni nu avea încredere în mine, nici măcar părinţii. Erau foarte reticenţi: „Cine o să vină la tine să îi faci poze? Cu ce te ajută faptul că faci poze?”. Cu timpul, lucrurile au mers din ce în ce mai bine, dovedeam mai multă seriozitate. Le arătam fotografiile făcute. Erau mândri de mine. În acest moment pot spune că mă bucur de o încredere maximă din partea părinţilor mei.
Alexandra: Acest proiect, „Şcoala nonformală de antreprenori sociali” şi-a lăsat amprenta în caracterul şi activitatea tinerilor participanţi sub diferite forme. Unii, în cadrul proiectului, au învăţat să-şi depăşească temerile, complexele şi timiditatea. Alţii şi-au descoperit diferite aptitudini, o parte şi-au promovat talentul. Pe tine cum te-a ajutat participarea la„Şcoala nonformală de antreprenori sociali”?
Irina: Deşi nu am reuşit să... scap complet de timiditate şi temeri, activând în acest proiect, m-am făcut cunoscută ca fotograf. M-a ajutat mult şi pe plan social. Adică, am avut ocazia să cunosc persoane noi sau să mă apropii mai mult de cele pe care le cunoşteam deja. Am întâlnit oameni cu idei comune cu ale mele... Au fost unele aspecte în care nu m-am regăsit. Spre exemplu nu mă văd în postura de lider într-o echipă, de organizator al unui eveniment (n.a.: Proiectul amintit presupunea organizarea unor activităţi la Centrul de tineret ASIRYS de către fiecare membru.). Dacă nu mă pricep la un anumit lucru, prefer să nu îl fac deloc, decât pe jumătate, iar ceilalţi să fie dezamăgiţi. În rest... ASIRYS a fost o experienţă frumoasă.
Alexandra: Ce obstacole te împiedică să-ţi desfăşori activitatea şi cum reuşeşti să le depăşeşti?
Irina: Timpul... (râde) Prea mult spus „obstacole”... De cele mai multe ori vremea capricioasă mi-a pus probleme: frigul iernii, ploile... Nu pot face fotografii în casă, neavând un spaţiu special amenajat. Uneori m-a împiedicat şi lipsa modelelor adecvate sau a ideilor, dar şi o anumită indisponibilitate sufletească, chiar dacă, după fiecare şedinţă foto sunt un om nou...
„Nu orice persoană poate şi ştie să pozeze... artistic.”
Alexandra: Dincolo de frumuseţea fizică a modelelor, uşor de observat în fotografiile tale, care sunt criteriile pe baza cărora ţi le alegi?
Irina: Nu e vorba neapărat de frumuseţe... Important e să-mi exprime mie ceva... Să aibă atitudine în faţa aparatului de fotografiat... Să colaboreze, să vină cu idei care să se poată completa cu ale mele. Să nu aştepte indicaţii care sunt de la sine înţelese. Să fie deschise la nou, la altceva... Să fie persoane nonconformiste. Nu orice persoană poate şi ştie să pozeze... artistic. Mi s-a întâmplat să văd persoane pe stradă atât de expresive... Pe moment am simţit impulsul de a le aborda pentru o şedinţă foto, dar nu am avut curaj. Deocamdată, modelele mele sunt prietenii.
Alexandra: Ce eforturi depui pentru realizarea unei expoziţii?
Irina: Nu poate fi vorba de un efort propriu-zis. E ceva ce îmi place foarte mult şi îl realizez cu drag. Dar o anumită energie interioară... se consumă, în sensul că trebuie să te gândeşti foarte mult, să „tatonezi terenul” astfel încât să iasă totul bine.
Alexandra: Povesteşte-mi, te rog, despre expoziţiile personale...
Irina: Din păcate, n-au fost prea multe... Şi nici nu le pot considera expoziţii în adevăratul sens al cuvântului, un vernisaj... spre exemplu. Dar pentru început, am avut expoziţii la liceu, la bibliotecă şi o expoziţie în aer liber, de Zilele Oraşului, în vara anului 2010. De asemenea, am participat cu câteva fotografii şi la expoziţii colective, la Iaşi. Şi urmează, în septembrie, o expoziţie personală, tot în Iaşi. Prima mea expoziţie adevărată... Doar atât pot spune, deocamdată, despre asta...
„Trebuie să descoperi tu modelul din tine...”
Alexandra: Care este modelul tău ca om, dar şi ca fotograf? Sau... persoane care te inspiră?
Irina: Eu nu am... Cred că trebuie să fii original, să nu copiezi pe cineva anume. Nici măcar să îţi ghidezi paşii după o persoană care a reuşit în domeniul său pentru că fiecare om este diferit, unic. Trebuie să descoperi tu modelul din tine...
Alexandra: Ce avantaje şi dezavantaje consideri că presupune profesia de fotograf?
Irina: La nivelul la care sunt, există doar avantaje, mulţumirea sufletească pentru că îi faci fericiţi pe alţii prin pozele tale. Am fost avertizată, însă, de apropiaţi, că meseria de fotograf nu aduce un venit constant şi satisfăcător. De aceea m-am hotărât să fac şi altceva, o profesie complementară cu cea de fotograf, jurnalismul, urmând doar nişte cursuri de fotografie, nu şi o facultate.
Iar momentan, n-aş vrea să fac fotografii la evenimente gen nunţi, botezuri, deşi am fost tentată. Dar nu mă văd în postura asta. Totul e prea static. Nu-mi oferă posibilitatea de a-mi pune imaginaţia în practică.
Alexandra: Activitatea ta fotografică ţi-a adus o oarecare popularitate în liceu şi nu numai. Cum întrepretezi acest lucru?
Irina: Nu cred că sunt atât de cunoscută precum spui... Pasiunea mea reprezintă ceva nou în liceu şi nu a atras doar o oarecare popularitate, ci şi invidia şi răutatea unora care au generat conflicte. Am expus câteva fotografii pe holul liceului şi am găsit anunţul cu numele expoziţiei şi realizatorul rupt, fotografii rupte sau lipsă... Nu e doar răutate, dar şi o îngrijorătoare lipsă de educaţie. În schimb mi-a adus şi simpatie şi admiraţie.
Alexandra: Ce sugestii poţi oferi unei persoane care vrea să se dedice acestei pasiuni – fotografia?
Irina: N-aş putea să-i spun eu ce să facă, fiecare e diferit, are idei diferite. Dar e bine să înceapă cu lucruri mici. De exemplu, cu un aparat foto simplu cu care să descopere treptat o manieră proprie de a face fotografii.
Alexandra: În final, ce mesaj transmiţi cititorilor portalului tîrgufrumos.ro?
Irina: Să fie mai deschişi la nou... Şi nu ar strica şi un strop de originalitate care există în fiecare dintre noi, dar trebuie să-l evidenţiem în absolut tot ce ne reprezintă. Mulţi se aşteaptă de la mine să vorbesc, să spun cât mai multe despre ceea ce fac,... dar nu am ce să le spun; sunt la început. Eu doar fac ceea ce simt că mi se potriveşte şi îmi place. Le urez acelaşi lucru...
... iar fotografii în loc de cuvinte la Irina Creţu Photography...
Interviu realizat de Alexandra Matache

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu