Postări

Se afișează postări din mai, 2015

Trinitas în Acţiune!

Imagine
În cadrul proiectului Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos, am dezvoltat parteneriate cu diverse instituţii şi organizaţii. Unul dintre partenerii noştri destoinci, e Liceul Tehnologic "Trinitas". Deja avem numeroase proiecte implementate în parteneriat, astfel că în cadrul Centrului de Voluntariat, prin intermediul Larisei Zugravu, coordonator, am alocat un spaţiu important evenimentelor dedicate tinerilor cu oportunităţi reduse.  Joi, 28 mai 2015, va fi o zi activă, asta pentru că tinerii de la Liceul Trinitas vor participa la 3 evenimente diferite: Cunoașterea prin joc , va avea loc la ora 16:00, la Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos, din Casa de Cultură "Garabet Ibrăileanu" Desene pe asfalt, jocuri pentru dezvoltarea sensibilității va fi organizat pe Aleea Personalităţilor, începând cu ora 10:00, fiind o activitate dedicată zilei de 1 iunie, în colaborare cu şcolile din oraş Abilități practice în tradiția românească - atelier de împletit cânepă, la Bibl

Eseul de nota 10

Imagine
Eşti în clasa a 8-a? Vrei să ştii cum să faci un eseu de nota 10? Atunci te invităm pe 25 mai, la Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos, pentru a afla secretele de la Anca, o elevă care a trecut cu brio examenul de la Evaluarea Naţională! Eseul de nota 10 este un eveniment legat de Evaluarea Națională 2015, pentru elevii de clasa a 8-a ce vor susține acest examen. Evenimentul are în vedere eseul de la subiectul II și vom oferi în cadrul expunerii, sfaturi pe care elevii le pot folosi în redactarea acestui tip de eseu. Evenimentul va avea loc la Centrul de Voluntariat Tîrgu-Frumos, pe data de 25 mai, începând cu ora 15:00 şi va dura aproximativ o oră. Pe lângă sfaturile oferite, vom răspunde la întrebările legate de acest tip de subiect şi, totodată, vom oferi trucuri ce vor facilita redactarea. Evenimentul este adresa elevilor de clasa a 8-a, cărora dorim să le împărtăşim cunoștințele legate de eseistică și să-i ajutăm cât mai mulți elevi să ia note mari la Evaluarea Națională, exam

#YESRadio

Imagine
 Participă la #YESRadio! Creează un material video despre Tîrgu Frumos şi poţi merge în Sardinia. Trimite-ne materialele până pe 17 iunie, pe adresa voluntarasirys@gmail.com. (poţi folosi wetransfer sau dropbox). Evenimentul #YESRadio se adresează tuturor persoanelor pasionate de interviuri, reportaje şi/sau emisiuni. În principiu, se axează pe dezvoltarea, prin practică, a abilitaţilor de mass-media şi are ca obiectiv crearea unor materiale video de promovare a oraşului Târgu Frumos, ce îi va conferi acestuia vizibilitate în plan online. Obiectivul principal al acestui eveniment este crearea unor filmuleţe de scurt metraj despre Târgu Frumos, prin intermediul cărora persoanele cu vârste cuprinse între 13 şi 30 de ani, să-şi dezvolte abilităţi în domeniul mass-media. Prin intermediul acestui eveniment, vom crea şi dezvolta o echipă cu pasiuni comune, în vederea unei viitoare înfiinţări a unui radio sau emisiuni online în Târgu Frumos. Durata evenimentului este de o săptămân

CreativiTea sau ceainăria ASIRYS

Imagine
Din seria: "We have a dream!" În acest an dorim să dezvoltăm în cadrul Centrului de Voluntariat, o ceainărie. Pentru început, vom urma traseul bunicilor noastre, iar cu echipele de voluntari, vom recolta plante medicinale din pădurile şi poieniţele satelor limitrofe. Vom culege tei, soc, salcâm, coada şoricelului, muşetel, mentă, dar şi fructe: cireşe sălbatice, agude, mure, coacăze etc. etc. După ce recoltăm plantele şi le uscăm, ideea noastră e să producem cele mai creative şi gustoase ceaiuri. Pentru început vor fi doar pentru noi şi pentru prietenii noştri, dar pe termen mediu, urmărim să dezvoltăm o întreprindere socială cu domeniul de activitate în producţia de ceaiuri/infuzii şi astfel, vom putea finanţa proiectele care aduc schimbări pozitive în comunităţile mici. Dacă eşti pasionat de ceaiuri şi plante medicinale şi vrei să te implici în această iniţiativă, te invităm în echipa noastră! Nu există limită de vârstă. De asemenea, e important să fii din judeţul Iaşi

NATUR-ALL TOGETHER - concluziile APV-ului

Imagine
Urgent: Căutăm 2 participanţi pentru acest proiect. Perioada este 16-23 mai. Vă rugăm să ne scrieţi pe www.facebook.com/ASIRYS sau pe voluntarasirys@gmail.com. În perioada 1-3mai 2015, Raluca Dăscăliţa, a participat în calitate de lider, la vizita de planificare în avans a schimbului de tineri "NATUR-ALL TOGETHER", organizat în Turcia. Mai jos puteţi citi concluziile ei şi ceea ce trebuie să pregătească echipa noastră!  Merhaba! Anul acesta am avut o vacanţă specială de 1 Mai. A fost ceva mai ‘’muncitoresc’’ decât în alţi ani, dar efortul a fost pe deplin răsplătit. Am făcut o vizită de documentare în Turcia, în cadrul proiectului NATUR-ALL TOGETHER, ce se va desfăşura în apropiere de oraşul portuar Trabzon, situat la malul Mării Negre, undeva spre estul ţării. Iniţial aşezare grecească, oraşul Trebizond înflorise din comerţul intens desfăşurat datorită poziţiei strategice atât la mare, cât şi pe ‘’drumul mătăsii’’, pe care se aduceau către Europa mirodenii şi pânzături

Comunicat de presă: Lansarea Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos

Imagine
În perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016, Asociaţia SUPER TINERI (ASIRYS) implementează proiectul „Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos”. Proiectul îşi propune dezvoltarea prin voluntariat a comunităţii Tîrgu Frumos şi va implica peste 120 de voluntari din Tirgu Frumos, Iaşi, Paşcani şi zonele rurale limitrofe, care vor organiza cel puţin 200 de evenimente. „Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos” urmăreşte încurajarea cetăţeniei active şi a participării tinerilor şi nu numai, la viaţa comunităţii. Obiectivele specifice ale Centrului de Voluntariat Tîrgu Frumos, sunt: 1. Să promoveze cetăţenia activă în rândul cetăţenilor din Tîrgu Frumos şi zonele rurale limitrofe, prin dezvoltarea unui centru de voluntariat care să ofere oportunităţi de dezvoltare personală pentru diverse grupuri ţintă, şi comunitară, pentru Tîrgu Frumos şi zonele limitrofe. 2. Să includă grupuri vulnerabile, în special tineri cu dizabilităţi şi rromi prin activităţi specifice, în cadrul centrului de voluntariat.