Postări

Se afișează postări cu eticheta program

Programul Festivalului Folcloristica, ediţia a III-a, Ruginoasa

Imagine
Ceea ce e inedit la Folcloristica, e că recunoaştem public că e un eveniment flexibil. Oricât ne-am strădui să avem tot programul pus la punct, tot apar schimbări de ultim moment. Avem artişti, meşteri şi persoane resursă, care s-ar putea să vină, dar pentru că nu ne-au confirmat, încă nu sunt trecuţi în program. Şi o să-i primim, pentru că Folcloristica e o scenă deschisă pentru toţi cei interesaţi de folclor. De asemenea, sunt activităţi care vor avea loc, simultan,  fie în faţa Centrului Cultural Ruginoasa, fie la Palatul Domnesc "Alexandru Ioan Cuza". O să avem şi info-point, nu ezitaţi să beneficiaţi de serviciile acestuia. Intrarea e liberă, ca de obicei, iar participarea activă va fi încurajată şi apreciată. Aşadar, doamnelor şi domnilor, ne bucurăm să vă dezvăluim programul ediţiei a III-a a Folcloristicii, organizat la Ruginoasa, la Centrul Cultural. Sâmbătă: 16 septembrie 2017 12:00 - 13:00: Deschiderea Festivalului Victor Cozma (preşedinţe interimar ASIRYS, C