Postări

Cursuri universitare gratuite

Imagine
Diverse universităţi din Europa oferă acum tinerilor oportunitatea de a urma cursuri online. Două dintre siteurile cele mai bune, în opinia noastră, sunt: - Coursera.org , unde se pot găsi cursuri de la fotografie până la chimie avansată;  -  iversity.org , care oferă cel puţin 2 cursuri foarte interesante în antreprenoriat social şi al storytelling.  Aceste cursuri online sunt disponibile de obicei în limba engleză, poţi interacţiona cu studenţi din toată lumea, iar pentru unele cursuri poţi obţine o diplomă de absolvire.  Mai ştiţi şi alte siteuri?

Şedinţă ASIRYS

Imagine
Pe data de 14 decembrie, la ora 15:00, vom organiza o întâlnire cu voluntarii ASIRYS, la sediul nostru, din Liceul Trinitas, Tîrgu Frumos. Subiectele pe care le vom aborda sunt: 1. Realizările organizaţiei în 2013 - o trecere în revistă a proiectelor noastre, a ceea ce am învăţat şi a reţelei organizaţiei. Ideea e să întocmim un document cu cele mai importante lecţii învăţate, pe care să le aplicăm în proiectele noastre din 2014.     2. Programul Erasmus + - A fost lansat noul program care înlocuieşte Tineret în Acţiune, Leonardo, Comenius... Deja avem cristalizate câteva idei de proiecte, însă e nevoie să cunoaştem foarte bine care sunt noile condiţii şi dacă ideile noastre pot fi integrate în noul program. Aşadar vom încerca să desluşim împreună ghidul.  3. Proiecte în 2014 - Avem în implementare, până în august 2014, proiectul Young European TroubleShooters. Vom vedea cine şi cum se poate implica în acest proiect. De asemenea, vom propune noi idei de proiecte şi vom reali

Ghidul Erasmus Plus 2014

Imagine
Organizațiile care doresc să solicite finanțare în 2014 în cadrul Erasmus+, noul program al Uniunii Europene pentru educație, formare profesională, tineret și sport, pot începe pregătirea cererilor lor de grant începând de joi, 12 decembrie. Noul ghid al programului Erasmus+, care conține informații detaliate privind modalitățile de solicitare a finanțării, este disponibil AICI . Programul este deschis organizațiilor din domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Ele pot solicita finanțarea online, începând cu sfârșitul lunii ianuarie. Persoanele fizice nu pot solicita direct un grant, ci trebuie să ia legătura cu universitatea, cu colegiul sau cu organizația de care aparțin, care se vor solicita grantul. În 2014 vor fi disponibile, în cadrul programului Erasmus+, fonduri în valoare de 1,8 miliarde euro pentru: a promova oportunitățile de mobilitate deschise studenților, stagiarilor, cadrelor didactice și altor categorii de personal implicat în î

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni

Imagine
Parlamentul European invită tinerii din România, cu vârste cuprinse între 16-30 de ani, să se înscrie în competiţia “Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni”, concurs organizat de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul International Charlemagne din Aachen. Aflată la cea de-a şaptea sa ediţie, competiţia se adresează tinerilor care au realizat proiecte care promovează buna înțelegere între popoarele din diferite țări europene, oferind astfel exemple de cooperare între tineri din diferite state membre – cum ar fi evenimente pentru tineret, schimburi de experiență între tineri sau proiecte pe Internet cu dimensiune europeană. Înscrierile în cadrul etapei naţionale a concursului pot fi realizate până la data de 20 ianuarie 2014, urmând ca proiectul declarat câştigător de juriul naţional din România să concureze alături de celelalte 27 de proiecte câştigătoare din restul statelor membre. În luna aprilie, Parlamentul European va desemna cele 3 mari proiecte câştigătoar

Comic strip competition

Imagine
Are you interested in "Democracy and Human Rights at School"? Why not enter our competition and see your work on display? Get involved and design a comic strip on "Democracy and Human Rights at School". Do you have a say in school discussions? Is everyone accepted in your school? Are all students treated as equals? How are human rights and other collective social concerns represented in your school life? What do democracy and human rights education at school mean to you? How would you like to promote your ideas to others? If you are creative and would like to share your vision then this comic strip competition is for you! What: producing/drawing a comic strip representing democracy and human rights at school Who: students from one of the States party to the European Cultural Convention.[1] When: the deadline is 24 December 2013. Entries should be submitted by e-mail to comicstrip.competition@coe.int Prize : The winning projects will receive great medi

Call for a Policy Monitoring and Communication Intern

Imagine
The European Youth Forum (YFJ) is recruiting an intern for 6 months, starting end January 2014, in the Communications Team within the Secretary-General's Office of the organisation. The internship is full time based at the European Youth Forum secretariat in Brussels.  The successful candidate will work in close coordination with the Communications Team and the Policy Development and Advocacy Department.  Eligible candidates should:  -Have academic background in political science, social sciences, journalism, communication, law or equivalent.  -Be interested in youth policy and have knowledge of some basis of the European and global landscape of youth policy.  -Be available for six months, full-time, starting at the end of January 2014.  The selected candidate will preferably be at her/his first internship experience or not have more than one previous internship experience outside of studies.  The European Youth Forum (YFJ) will offer a compensation of 1.56

Căutăm voluntari!

Imagine
Baza noastră de date are 130 de înscrieri, în grupul nostru de facebook sunt 165 de membri, aşadar 295 de tineri şi-au manifestat interesul sau au fost implicaţi într-un fel sau altul în proiectele noastre.  Deseori primim de la noii voluntari, întrebarea: ce pot face? Şi deseori venim cu răspunsul: "gândeşte-te ce ţi-ar place să pui în practică şi noi te ajutăm... vino cu propuneri concrete şi vom încerca să le concretizăm în fapte, dar nu uita, tu vei fi cel care îşi va asuma 100% responsabilitatea". Eh... şi aici intervin "dispariţiile". Din acest motiv, pentru că nu toată lumea e pregătită să-şi asume responsabilitatea de la A la Z, am învăţat să fim specifici. Acestea fiind spuse... Căutăm voluntari pentru următoarele activităţi: 1. Realizarea identităţii vizuale a proiectului "Young European TroubleShooters". Mai multe informaţii despre proiect găsiţi AICI .  2. Realizarea designului noului nostru sediu, oferit de Liceul Tehnologic Special

Recrutări şi detalii despre Young European TroubleShooters

Imagine
Căutăm tineri interesaţi să se implice în organizarea proiectului "Young European TroubleShooters". Pentru a aplica e nevoie să ne trimiteţi o descriere personală, împreună cu o propunere de activitate pentru proiect (detalii despre proiect găsiţi mai jos) la adresa voluntarasirys@gmail.com. Oricine poate aplica şi oricine se poate implica, pentru noi contează faptele. Cei mai activi voluntari vor primi certificat de participare european - YouthPass, vor participa la schimbul de experienţă din luna aprilie, vor avea prioritate în proiectele noastre internaţionale, vor beneficia de cursuri de formare în domeniul foto-jurnalismului, având posibilitatea a a-şi publica lucrările/mesajele într-o revistă europeană, şi nu numai. În perioada august 2013 - august 2014 avem în implementare proiectul " Young European TroubleShooters ", un proiect ce îşi propune să promoveze şi să stimuleze participarea activă la viaţa socială, culturală, economică, politică a comunit

The European Prevention Prize 2014

Imagine
The European Prevention Prize 2014 has been launched! The European Drug Prevention Prize is awarded every two years to active youth drug prevention projects that are currently functioning in Pompidou Group member states.  Its objective is to recognize the importance of active youth participation in creating a better and healthier environment for all communities in Europe. Projects led by young people from all Council of Europe member states, the Pompidou Group member states, as well as Algeria , Egypt, Jordan, Lebanon and Tunisia, which are members of the group's Mediterranean network for co-operation on drugs and addictions (MedNET) are invited to apply. Three youth projects will be rewarded for their innovative work and will each receive a trophy, a diploma and the sum of 5000 EUR. The Prize will be awarded at the Ministerial Conference taking place in autumn 2014.  Deadline: 30 March 2014 More information and application forms: http://www.coe.int/T/DG3/Pompidou/Source

Our project partners

Imagine
During the last 3 years we cooperated with more than 200 organizations, NGOs, public institutions from more than 35 countries. We sent young people from Romania to more than 70 international projects and we organized and hosted 10 youth projects in our city. We believe that is very important for a project to have good and long term partners, so we are happy to introduce you our international partners: RIS, Raziskovalno in izobraževalno središče Dvorec Rakičan (eng.: Research and Educational Centre Mansion Rakičan ) - SLOVENIA Research and Educational Centre Mansion Rakičan is a public regional organization from Rakičan, Slovenia and is founded by the Municipality of Murska Sobota and co-founded by the Association for Technical Culture of Slovenia. RIS works in the field of research, education, tourism and intergenerational cooperation. Our goal is to strengthen our position in relevant strategic areas, something we wish to achieve by consolidating and concentrating our resources,