Folcloristică - un proiect pentru România
Proiectul Folcloristică este o idee la care lucrăm de ceva vreme şi a apărut ca o nevoie în cadrul proiectelor internaţionale, unde trebuie să prezentăm tradiţiile ţării noastre. Am avut până acum în jur de 80 de proiecte internaţionale, 10 dintre ele organizate în Tîrgu Frumos, Paşcani, Iaşi, şi ne-am dat seama că ştim prea puţine despre folclor, despre tradiţiile regiunii noastre. Proiectul are mai mulţi paşi. Primul pas e informarea . Trebuie să recunoaştem, nu ştim prea multe despre tradiţiile populare, despre folclor. Din acest motiv, am creat o pagina www.facebook.com/folcloristica , unde vom posta toate informaţiile care ni se par interesante şi din care am putea învăţa ceva. În timp, ne dorim să invităm specialişti în domeniul folclorului care să ne vorbească despre acest domeniu. Apoi, sunt dansurile populare . Deja am început să învăţăm hora şi sârba, iar ieri, după 2 repetiţii, am avut prima reprezentaţie pe scena casei de cultură. La început aveam temerea că ti